31 decembrie 2008

A mai trecut un an. 2008!

Ca în fiecare an, pe vremea asta, lumea trage linie la tot ce a însemnat anul care s-a încheiat. S-a terminat şi anul 2008, cu ale sale bune şi rele momente. Un an electoral, cu alegeri locale şi parlamentare... Toţi şi-au aranjat cei 4 ani. Numirea premierului a fost plină de tergiversări şi politicienii ne-au aratat o lecţie directă de cum trebuie să te lupţi pentru ciolan. Ei cu ei şi noi cu ale noastre. Şi în acest an ne-au părăsit nume celebre ale scenei româneşti: Ştefan Iordache, Ilarion Ciobanu, cântăreaţa care mai toată primăvara şi vara a avut parte de o promovare cât pentru o viaţă Anca Parghel, pictorul Sabin Bălaşa, dar şi apărătorul vorbirii corecte a limbii române George Pruteanu … Şi pe plan mondial au dorit să parasească scena vieţii oameni ca: Paul Newman sau Heat Ledger. Nunţile au curs şi ele anul ăsta : Andra s-a “Măruţit”, Adelina Elisei s-a “Chivuit” ….. Naşteri si botezuri celebre anul ăsta: Nicoleta Luciu, a suferit o schimbare completă , fizic şi a nascut în toamnă un băiat. Soţii Prigoană şi-au botezat copilul la… Maximus. Şi fiica Ionelei Prodan a nascut şi cu fast pruncul … Şi soţii Marin-Bănică şi-au botezat fiica în mare secret. Anul acesta ne-a lovit cu parul în moalele capului: aşa-zisa CRIZĂ FINANCIARĂ… care, eu cred, că de ani buni este în România … iar la nivel mondial este pentru controlare… Tvr-ul s-a mai îmbogăţit anul acesta cu 2 noi televiziuni: Tvr3 şi azi Tvr Info. Tot de anul acesta, in toamnă, a început sfârşitul lumii: Acceleratorul de particule de la Geneva, caruia Dumnezeu nu i-a ajutat prea mult, că s-a şi stricat…Şi evenimentele de toamnă nu se opresc aici… Anul acesta mai fiecare judeţ a oferit tării câte un criminal. În iunie, în Corabia, un tânăr a fost omorât cu 21 de lovituri de cuţit. Motivul: Necunoscut. Rasista care a omorât un copil pe care l-a torturat doar pentru că era de etnie rromă. “Înspăimântătorul” criminal al “Elodiei 2”, care s-ar fi zis că ar şti şi de Elodia ceva, tânărul care a omorăt 2 fete. Însa dintre acestea au fost şi 2 bombe: Crima de la Brăila urmată în aceeaşi zi de 19 noiembrie de o alta la Hotel Ambasador din capitală. Doi tineri mor (ne)vinovaţi. Ea desfigurată şi înjunghiată, el căzut de la etajul 12. Cazul şi-a cam pus capacul: Codrin (sin)ucigaşul. Acest caz, după cazul “Ralph”, şi “Elodia”, a avut parte de un site creeat de colaboratorul Otv-ului în acest caz: EPY… Site care a cam devenit profitabil în ultima vreme. Al doilea: căştigătoarea Miss Plaja 2008 şi prezentatoare la Otv Diana Maloş, găsită spânzurată in decembrie... de alţii. O toamnă plină de tragedii care s-au ţinut lanţ şi pe la mineri. Mulţi şi-au perdut viaţa din cauza unui sitem care nu le permite să aibă o viziune în viitor. Nici anul acesta Elodia nu s-a lasat găsită, dar am descoperit-o pe MAGDA. Pe lângă aceste şocuri, un alt caz şocant, dar despre oameni vii este cel al “lipirii” dintre Mihaela Rădulescu şi al ei Dănuţ. Poate anul 2009 ne va aduce evenimente şi momente mai plăcute. Fieca anul 2009 să vă aducă bucurii, “succesuri” şi bani… LA MULŢI ANI!

30 decembrie 2008

Revelionul la TV!

Dacă nu plecaţi de-acasa de Anul Nou, televiziunile şi-au pregătit "armamentul". Dacă m-aş uita la TV de Revelion, ceea ce nu ştiu dacă o să am timp... dar cam asta aş vrea să văd şi v-as recomanda. (Pentru o vizualizare cât mai bună, click pe imagine pentru a mări)

28 decembrie 2008

Prima zăpadă...

... defapt a doua pe anul ăsta, pentru că a mai nins anul ăsta şi destul de rău. La începutul anului, după 3 ianuarie, a nins aşa de rău, încât s-au făcut troiene şi am avut şi sinistraţi prin vecini. E prima ninsoare a sfârşitului de an, cam anemică... frig mult şi zăpadă puţină şi cu soare... Dar cel puţin iarna nu s-a supărat pe noi şi şi-a mai adus aminte de noi, să ne ningă.

23 decembrie 2008

Crăciunul la TV!

Televiziunile au pregatit anul acesta pentru zilele de Ajun şi Crăciun programe bune, zic eu . Deşi unele programe se suprapun.... s-au inventat pauzele publicitare, sper ca ele sa nu se suprapună. Aici aveţi o listă cu ce aş vrea să vad la TV, în aceste zile de sărbătoare şi ceea ce vă recomand. Pentru o vizualizare cât mai bună la rezoluţie optimă, click pe imaginea ataşată postării pentru a mări.

22 decembrie 2008

Zilele Ceauşescu

Este perioada când România, acum 19 ani a devenit "fată" liberă şi a scăpat de sub jugul "parinţilor" ei: soţii Ceauşescu. Prin acele vremuri aveam cam 2 ani, deci n-am apucat sa fiu pionier sau şoim al patriei. Am crescut într-o românie "mândră şi prosperă", vorba fostului premier. În perioada asta dacă vorbim de amintiri de acum 19 ani nu putem să nu ne gandim şi la "epoca comunistă". Eu nu ma gândesc că nu am apucat nimic din acea perioada... amintirile mele fiind din "epoca democrată". La istorie nu am învăţat multe despre Ceauşescu, ştiu doar ca el a fost preşedintele României cam un sfert de secol şi că avea o soţie care conducea ţara din umbră. Ieri, ziarul ală care are logo-ul care ascunde un "adevăr" negru, a dat al patrulea dvd din colecţia: "Personalităţi care au marcat istoria lumii" avându-i ca "protagonişti" pe tovarăşul prim-secretar al P.C., preşedintele Romaniei "încuiate" Nicolae Ceauşescu şi Ecaterina Teodoroiu a hexagonalilor francezi Ioana d'Arc. Nişte documentare de o calitate ireproşabilă cum numai americanii ştiu s-o facă. Cel mai important documentar de pe dvd nu putea fi altul decat cel cu tovaraşul. Din docementar aflăm că a locuit într-un sat din România, numit Scorniceşti.... Documentarul a fost făcut in 2001... Din căte ştiu Scorniceştiul nu mai e de foarte mulţi ani un sat. Le-a scăpat asta... Tot din documentar aflăm că Elena Ceauşescu era autoarea unor carţi scrise de alţii, că mentorul dictatorului era Gh. Gheorghiu Dej pe care l-a succedat. Mai aflăm şi poveste de iubire dintre cei doi. Nicolae cu banii pe care îi avea a plătit la un bal ca Elena să iasă regina balului, de aici a pornit tumultoasa lor viaţă şi că unele poze erau "editate" cu o anumită tehnică, dictatorul părând tânar mai mereu. A fost ucenic la o cizmărie în Bucureşti, dar nu s-a prins cizmăria de el, ci dorinţa de a conduce. Despre studiile sale nu prea se vorbeşte. Sfărsitul subit pe care l-au avut cei doi şi consider că nedrept, pentru că au fost condamnaţi la executare pentru genocid, pedeapsă care, din câte ştiu, pe la noi n-a prea fost prin legi... doar pentru ca "ciocoii noi" să ne conducă şi azi... Ceauşescu e in fiecare din ei... Ceauşescu nu a murit! N-au vrut să moară, deaia au blestemat România de acolo de unde sunt, deaia e ţara asta aşa... Azi Jurnalul Naţional a scos un supliment de 4 pagini numit "Scânteia". Redacţia lor se află în "Casa Scânteia" din Piaţa Presei libere, din capitală. Iniţiativa lor e de a prezenta zilnic românilor de azi cum erau ceilalţi români din '89. Vor "diseca" fiecare zi a anului 1989. Tot astăzi, Antena 3 a programat pentru deseară documentarul "Biografii: Nicolae Ceauşescu", programat pentru ora 19:10, documentarul e cel pe care l-a oferit ziarul Adevărul, ieri. UPDATE: 19:37 - Se pare că trăiesc în politic- şi asta le ocupă tot timpul. Poate vor reprograma documentarul, cu siguranţă.

Mania lor: Pătruleasa de sărbători!

Prezentatoarea ştirilor sportive de la Anten 1, care ne-a şocat cu măritişul ei este parcă o emblemă a numerelor revistei Tv mania dedicate sărbătorilor de iarnă. Cu un zâmbet plastic, îşi face apariţia pe numarul 51 al revistei, dedicat Crăciunului din anul 2005. Anul următor, acelaşi număr 51, dedicat tot Crăciunului. Şi cum nu era de ajuns, numărul următor 52, tot pe dumeaei o are pe copertă, de data asta lângă Cristina Dochianu şi Cosmina Păsărin, îmbrăcată ân Albă-ca-Zăpada. Şi fiindcă a căştigat acelaşi premiu, în 2007, tot pe numărul 51, tot dedicat Crăciunului se află "cea mai sexy vedetă". Sexy unde? Şi anul acesta, vedeta a câştigat acelaşi premiu, dar cum demult, nu-i aşa, n-a mai fost pusă Andreea Marin, prezentatoarea nu şi-a mai avut loc pe coperta numărului dedicat Crăciunului. Dar, ŞOC! Ea nu se lasă batută... defapt redacţia... si apare pleoştită pe coperta dedicată Revelionului 2009 (click pentru a mări). Chiar ţara asta duce lipsă de vedete?? Dacă s-au terminat vedetele, să înceapă să pună lume din popor. Coperţile ies bine din punctul de vedere tehnic... binecuvântat fie Photoshop-ul, dar totuşi, mereu mereu aceeaşi "vedetă"? Aici aveţi întreaga colecţie cu coperţile Tv mania de sărbători (Crăciun, Revelion) care o au "cap de afiş" pe cea mai sexy duduie din TV. (click pentru a mări)

20 decembrie 2008

"Accident de decemvrie"

Trebăluind prin casă, la ora 12:53 am auzit nişte sunete de frâne şi o bubuitură, 2 maşini se loviseră. Accidentul s-a întâmplat pe strada Strehareţi, colţ cu str. Andrei. Maşina neagră venea de pe str. Andrei (dinspre Obrocari - Tdudor Vl.) , maşina albă de pe str. Strhareţi (dinspre biserică). Tineri fiind şi şosele cutreirând, baieţii nu prea aveau mersul melcului. Cea mai avariată a ieşit maşina albă (Dacia) cu un geam spart la portiera din dreapta-spate şi lovită în portiera din partea dreaptă-faţă, unde se afla un pasager. Maşina neagră avea doar "botul" lovit. "Maşina neagră" dă vina pe "maşina albă" că nu s-a asigurat şi că venea prea aproape de bordură... Lucru infirmat, pentru că acolo era un taxi, pe care maşina albă trebuia să îl ferească. Nici maşina neagră nu prea s-a asigurat pentru că nu mai există niciun semn de circulaţie, el fiind furat. Semnul "cedează trecerea" a mai fost până acum ceva timp, cand a fost furat de către liliacii abonaţi la fier vechi. La 13:25 maşinile au fost mutate din carosabil şi din poziţia din momentul impactului... pentru că subit a aparut şi tot aşa a şi plecat: Poliţia. Părţile implicate au plecat la secţia de poliţie doar cu una dintre maşini şi anume cea neagra. Cine e vinovat? Asta e meseria poliţiei să afle, prin ancheta pe care o va face... Click pe imagine pentru a oberva mai bine:
P.S. Rugăm Poliţia şi Primăria să amplaseze nişte semne de circulaţie adecvate ce s-ar presupune ca ar evita evenimente asemănătoare celui de azi. Rugăm şi tinerii să se mai uite şi în stânga şi dreapta când conduc, şoseaua e un drum scurt către prietena noastră îmbrăcată în negru şi pregatită să "cosească" nişte vieţi.

Dublu-"Click" pe 2008!

La anul suntem nevoiţi să tercem tot prin anul 2008, aşa zice "Click" pe site-ul lor. O altă duduie ne prezice chestiuţe pentru anul care vine. Aceste "ghicitoare contipate" (vorba "Odei Elodiei") vor fi credibile în momentul în care tot ceea ce prevestesc se va şi împlini, poate până atunci cei ce la "Click" vor afla şi ce an urmeaza după anul în care inca se află în curs şi anume: 2008. Deci să luam cronologic. Anul trecut a fost 2007, anul acesta este 2008 şi anul ce va veni după 2008 cu siguranţă nu va fi 2008. Poate o să aflaţi ce an urmează după 2008, chiar şi eu sunt curios să aflu.

17 decembrie 2008

Libertatea "susoeine"!

Azi-noapte navigând prin site-ul ziarului Libertatea am ajuns şi pe la ştirea: "A vrut să-şi vândă sufletul pe 780.000 €", unde un tip cu chip satanic "care susoeine că s-a săturat de viaţa lui". Greşeala e vizibilă şi anume "susoeine", în loc de "susţine". Pentru că tot eram pe pagina cu articolul am zis să las şi un comentariu, primul care comenta... poate poate s-or sesiza... Astăzi o altă persoană a lasat un comentariu tot pe aceeaşi temă, dar greşeala încă persistă. Aşa e când articolele sunt scrise noaptea... şi noi că n-avem somn şi le citim :)) Aici articolul.

13 decembrie 2008

Uneori ne întrebăm...

... de ce "prescurtare" este un cuvânt aşa lung ?

... de ce se sterilizează acele cu care se fac injecţiile condamnaţilor la moarte ?

... vreau să-mi cumpăr un bumerang nou. Cum pot să scap de cel vechi ?

... de ce localurile deschise Non Stop au încuietori ?

... cum poate avea Donald nepoţi daca nu are fraţi sau surori ?

... dacă Superman este aşa de deştept, de ce işi ia chiloţii peste pantaloni ?

... cand o maşină merge, aerul din interiorul pneului se învârte ?

11 decembrie 2008

AL LUI... Adevărul !

Zilele astea "plimbându-mă" prin site-ul ziarului Adevărul pentru cât mai multe informaţii despre "Colecţia Toma Caragiu", am dat şi peste pagina alocată colecţiei "100 de cărţi ...." bla-bla.... În fiecare săptamâna ei pun în acea pagină câte o poză cu sinopisul şi câteva lucruri care trebuie ştiute despre autorul cărţii aferente săptămânii apariţiei respectivei cărţi. Azi a venit rândul lui "Ion" si al creatorului acestui roman Liviu Rebreanu. Până aici toate bune, dar la finalul celor 6 lucruri care trebuie ştiute despre autor apare mica greşeală. Textul originl apare în acest fel: " Muzeul Rebreanu de la Bucureşti se află uşă în uşă cu cel Minulescu, la parterul unui bloc din strada Prof. Dr. Ghe. Marinescu". Nu zău!! Muzeul cui? Al, a, ai, ale cui? Muzeul lui Rebreanu uşă în uşă cu cel al lui Minulescu. Totuşi promovaţi niste cărţi... "adevăraţilor"...!

Wikipedia l-a "omorât" pe noul Prim-Ministru!

Matinal şi curios fiind de biografia noului nostru Prim-Ministru, am intrat pe Wikipedia, unde ştiam că se va găsi ceva şi despre Theodor Stolojan. Dând "search" am ajuns şi la pagina destinată biografiei premierului. Şi-am început să citesc: " Theodor Dumitru Stolojan (n. 24 octombrie 1943, Târgovişte, d. 11 decembrie 2008, Bucureşti) este un economist şi politician român,...". Ceva nu prea era la locul lui... Da! Data decesului. La numai o zi după numirea în funcţie, din cauza fericirii că a fost numit premier, să dea ortu' popii?? Ori e glumă, ori e o greşeală... Cu siguranţă. Wikipedia este un portal foarte serios şi oferă informaţii de bună calitate şi exacte. Theodor Stolojan e mai viu ca niciodată şi pregatit să "execute" România de la Guvern. UPDATE 11:43 - Cei după Wikipedia au făcut rectificarea ... UPDATE2 15.12.2008 - 13:00 Theodor Stolojan a renunţat la fotoliul de Premier, desemnat pentru acest fotoliu de către Preşedinte, fiind PD-L-istul Emil Boc.

10 decembrie 2008

Codul Morţii 2... Deznodământul!

A sosit şi vremea deznodământului, acel deznodământ care ar cam trebui să fie unul corect. Nimeni nu se poate îndoi de cuvântul legii, aşa că ce se va scrie, scris rămâne... Biletul de adio pare a fi scris de Codrin aşa cum reiese din expertiza grafologică. Grafologii "ştie"! Azi în celebrul ziar Click, a fost făcută publică "sentinţa" din cazul brăilenilor cu destin tragic. Di articol reiese că el a scris biletul, că el şi-a hăcuit nevasta, că el s-a sinucis aruncându-se de la etajul 12 din camera 1211. Pe la finele articolului, că ce e bun se lasă la final... superziariştii fac o mică gafă încurcand camerele. În loc de 1211 au scris 1121. Au schimbat numărul camerei, dar dacă ar fi să ne luam după numărul camerei 1121, am ajunge pe la etajul 11. Dănutz, care ieri si-a serbat 41 de ierni, a oprit (sau a fost "rugat" să oprească) subit cazul şi dezbaterile din emisiune tocmai când un telespectator "descoperise" un potenţial complice şi anume: recepţionierul, care după ce ar vedea la ce cameră s-ar fi cazat Codrin, ar fi aşteptat la lift, ascuns după un paravan, pentru a le spune criminalilor unde urcă şi la ce cameră se va caza brăileanul. Nimeni nu s-a gandit la un lucru: în acea înregistrare Codrin dă cartea de identitate altui recepţioner. Din experienţele proprii, nu primeşti cheia sau nu ţi se spune la ce cameră vei sta, până nu se finalizeaza toate formalităţile. În cazul în care Codrin este criminal şi sinucigaş, toate acete variante cad ... de la etajul 12... Din deznodământul, care ma gândeam că asta va fi, mortul e de vină. Păcat că acesta este deznodământul, este cel mai uşor pentru că învinuitul nu mai are cum să se apere. În tot acest caz există un singur martor, singurul neifluenţabil şi care nu va putea fi niciodată cumpărat: Dumnezeu, doar El ştie şi poate cândva va scoate acea mingie îndesată în apă de alţii, pentru că undeva şi cândva aceasta mingie va ieşi la suprafaţă cu propriile puteri. Ciao, ciao, e frig...

Colecţia Toma Caragiu!

De azi a început o nouă colecţie de filme. De data asta protagonistul colecţiei este mare leactor Toma Caragiu. Colecţia e formată din trei super-filme:
¤ Actorul şi sălbaticii + cutie de colecţie - 10 decembrie ¤ Premiera - 17 decembrie ¤ Operaţiunea "Monstrul" - 24 decembrie
Partea proastă e că ziarul s-a prins că filmele pe care le oferă au priză la public şi s-au gandit să mai pună ceva la preţ. Fiecare film în parte va costa nici mai mult nici mai puţin decat 9,99 ronişori. Ziarul Adevărul, în lumea vânzării de ziare, n-a făcut decât să creeze o mafie a vânzătorilor de presă. Şi uite cum ne întoarcem noi în trecutul în care lucrurile valoroase sau de senzaţie se dădeau pe sub mână. Filmele n-au nicio vină, ci numai cine le distribuie, adică ziarul care are logo-ul negru. Adevărul ca fapt în sine e chiar aşa de negru? Pe vremuri ziarul avea un logo albastru, dar la ce vremuri trăim, totul e negru. :))

9 decembrie 2008

Poster motion - "Terminator 4"!

A patrulea episod din franciza "Terminator" beneficiază de un poster flash (motion), ceva inedit pentru mine şi cred ca şi în domeniul cinematografiei. Filmul, din câte am observat, nu-l prea mai are pe Arnold Schwarzenegger prin distribuţie "Terminatorul (4) Salvarea - Sfărţitul începe" ajunge pe la noi prin mai 2009, dar până atunci s-a inventat internetul :))
Pentru a putea revedea posterul apăsaţi click-dreapta şi PLAY.

România, în STARE DE RAHAT!

Trecu pe lângă mine un nene, care vorbea la telefon, spunându-i interlocutorului următoarele: „Am reuşit ieri să iau cu 7 lei”. Era vorba de...