Asemăn PRIETENIA cu Mitul lui Icar. Cine era Icar? Icar
era un personaj din mitologia greacă. El împreună cu tatăl său (nu mai
ştiu cum se numea) construiesc un labirint, sunt acuzaţi de
favorizarea unui nene şi sunt pedepsiţi fiind închişi în acel labirint.
Le trece prin minte o idee, aceea de a face nişte aripi din ceara,
pentru a putea să zboare şi să iasă din acel labirint. Tânărului Icar îi
plăcea ideea de a zbura, dar răului Helios nu-i plăcea asta, aşa că
face să fie foarte multă căldură şi aripile tânărului se topesc, cade în
apă şi moare. (mai lipsesc unele detalii din acest mit)
Aşa şi cu prietenia dintre oameni: începe frumos, se construieşte ceva şi apoi dintr-o greşeală (din pură întâmplare sau intenţionat) totul se termină. Apoi începe adevărata anchetă: "Cine a greşit?", "Cine a început?", "Nu e vina mea!" ... şi tot aşa. Adevărul e că începutul prieteniei strică toată prietenia. De aceea e foarte important să aştepţi ca viaţa să îţi scoată prietenul adevărat în cale. Ca şi în cazul meu, prieteniile nu au fost de lungă durată. Nu ştiu din ce cauză, dar nu am de gând sa fac "anchetă" să aflu unde a fost hiba.
Cine ne e prieten în viaţă? Acel om care ne invită la un pahar de
distracţie... sau acel om pe care îl sunăm în toiul nopţii când avem o
problemă? Oare ştie cineva răspunsul corect? Nimeni? Chiar nimeni?
Off.....
Răspunsul corect este: NOI SUNTEM SINGURII NOŞTRI PRIETENI ... noi ne intelegem, ne cunoaştem căt de căt şi tot noi ne consolăm când alţii sunt ocupaţi cu problemele lor (pe care cred că şi le rezolvă dacă stau cu mâinile încrucişate). Dar mai e un prieten căruia nu îi prea mulţumim pentru ajutorul dezinteresat pe care ni-l oferă: Dumenzeu.
Răspunsul corect este: NOI SUNTEM SINGURII NOŞTRI PRIETENI ... noi ne intelegem, ne cunoaştem căt de căt şi tot noi ne consolăm când alţii sunt ocupaţi cu problemele lor (pe care cred că şi le rezolvă dacă stau cu mâinile încrucişate). Dar mai e un prieten căruia nu îi prea mulţumim pentru ajutorul dezinteresat pe care ni-l oferă: Dumenzeu.