SPECIAL
Greu subiect. Moartea fiului lui Florin Călinescu, Luca, m-a făcut să deschid acest subiect şi pe blog. Nu am prea scris despre așa ceva, dar în toate e un început. Păi, să-ncepem.Termenul de sinucidere îşi are rădăcinile în limba latină, sui caedere = a se ucide pe sine.
Sinuciderea e o opţiune greşită
Mulţi consideră că dacă îşi taie frumoasele vene sau se spânzură de grindă rezolvă ceva. Într-un fel DA. De ce DA? Pentru că ei cred că li se va termina suferinţa, vor avea parte de linişte şi nu îi vor mai chinui pe cei dragi (în caz că au vreo boală gravă). Sinuciderea este o opţiune greşită pentru că nu va rezolva nimic, ci din contră, va aduce mai multe necazuri atât sufletului care va fi gonit din toate părţile ca un beţiv care nu plăteşte deloc şi e alungat din toate birturile, cât şi celor dragi. Dragii tăi vor suferi.
Sinuciderea e cea mai crudă crimă
A-ţi ucide sinele e un păcat condamnat de legile divine, dar nu şi de legile terestre. Aţi auzit de un sinucigaş judecat după ce a comis fapta? Nu. (era timpul să glumim puţin). Să revenim.
Dumnezeu nu e de acord cu nicio crimă... nici cu cea săvârşită asupra sinelui, nici cu cea săvârşită asupra altei persoane. Un nou tip de sinucidere este eutanasierea la comandă sau sinuciderea asistată (când unii cu boli aleg această variantă şi susţinută de medicii criminali), care este la fel de greşită în faţa lui Dumnezeu.
Sinucigaşul nu este un om bolnav
Un psiholog sau psihiatru cretin îţi va spune că DA. Ei bine, NU. Trebuie să ştiţi că psihologii şi psihiatrii au grave probleme cu propriile persoane. Atât psihologii, cât şi psihiatrii sunt nişte speculanţi. Psihologii te invită la cabinetele lor personale şi te seacă de bani, iar psihiatrii au salarii mari din banii statului.
Vă mai amintiţi de Vlad Ghelu, tânărul care a protestat pe o macara din capitală pentru natură? El a fost dus la Spitalul Clinic "Alexandru Obregia" (doctorul, un tip matur care a plecat de acasă ca nebunu' cu o minoră). Vlad a fost internat sub pretextul că are vrăbiuţe în jurul capului. De fapt, internarea lui este un mesaj: "Nu mai protestaţi pentru nimic în moduri asemănătoare, că veţi fi internaţi la nebuni". Un om care iese de acolo va fi altfel văzut, cu eticheta de "om nebun", credibilitatea sa fiind grav afectată. Un om nebun nu poate avea credibilitate. Politicienii noştri ar trebui să-şi facă un Parlament în saloanele clinicii. Ei sunt adevăraţii psihopaţi care sunt falşi şi ipocriţi. În timpul campaniei te ling peste tot, iar în timpul mandatului îţi iau tot ce ai.
Ştiţi ce s-a întâmplat şi cu Mihai Eminescu. A fost băgat la nebuni la comanda conducătorilor de atunci. Eminescu a murit pentru că deranja. Tratamentele pe care le iau cei internaţi acolo sunt, de fapt, stupefiante. Ati văzut că între un consumatori de droguri şi un pacient de la Psihiatrie nu e nicio diferenţă? Niciunul nu poate trăi fără "tratament" şi face urât când nu îl ia. NU VĂ RECOMAND să mergeţi la psiholog sau psihiatru. Ştiu eu ce spun.
Motive pentru a NU TE SINUCIDE
1. Viaţa
2. Familia
3. Iubirea
4. Visele
5. Tu însăţi
Metodele de sinucidere sunt perimate
Ai chef să îţi tai venele, să te spânzuri, să te arunci de la etaj, să îţi dai foc... şi altele? Află că toate aceste metode au fost puse în practică de milioane de oameni. Tu nu vei mai fi deloc original. De ce să fii un plagiator? E urât de tot. Renunţă, sinuciderea nu e de tine.
Un sinucigaş este un egoist
Da, un sinucigaş e egoist cât se poate de mult. Doar problema lui contează, nu a altora care poate este mai gravă.
De ce să te spânzuri? Nu crezi că frânghia sau cablul poate fi folositor unei persoane care caută să lege ceva (spre exemplu via din care poţi mânca nişte struguri sexy)?
De ce să îţi dai foc? Nu crezi că sunt alţii care rămân în mijlocul drumului pentru că nu au un litru de benzină?
De ce să îţi tai venele? Sângele pe care îl risipeşti poate fi util unui om care are nevoie de o transfuzie.
De ce să te arunci de la etaj? Nu crezi că vei face mizerie şi o femeie de serviciu va munci mai mult? Şi aşa are 8 copii acasă şi un salariu de rahat.
De ce să te arunci în apă? Nu crezi că apele sunt şi aşa poluate? Bem ceanură de la robinet.
De ce să te otrăveşti? Te chinui să bei ceva când alţii au sufletul otrăvit şi tot sunt vii.
Rezolvarea problemelor
Nu aştepta ca un străin să îţi rezolve problemele. REZOLVAREA E ÎN TINE.
Nu consuma antidepresive sau orice alt tratament dat de cineva sau citit pe internet.
Nu merge la psiholog sau psihiatru. Psihologul îţi va înteţi starea de depresie mai mult prin cuvinte subliminale, iar psihiatrul te va interna. Îţi va trece cheful de sinucidere... pentru că vei fi o legumă sedată.
Nu asculta muzică tristă (muzică romantică, balade)
Nu te uita la filme romantice (mai ales după o despărţire) sau la Avatar (conţine mesaje subliminale periculoase şi care îndeamnă la sinucidere)
Nu sta singur/ă în casă.
Nu te mai gândi la situaţia financiară. Dumnezeu are grijă de noi şi nu ne lasă în deşert fără să avem apă.
Nu te victimiza şi nu te plânge nimanui. Străinilor nu le va păsa asta şi îţi vor spune că te victimizezi şi te plângi (asta va augmenta starea depresivă, pentru că vezi că nu te înţeleg)
Nu te plictisi. Încearcă să ai cât mai multe activităţi diverse.
NU ARĂTA NIMĂNUI CĂ TE AFLII ÎN DEPRESIE
Fă sport (sări coarda, aleargă, mergi cu bicicleta sau rolele etc)
Mănâncă fructe şi citrice (suc NATURAL din fructe)
Plimbă-te prin parc şi uită-te cum se joacă copiii.
Fă curăţenie generală (e o terapie bună şi utilă pentru mediul în care trăieşti)
Vorbeşte cu cel mai bun prieten (dacă există; în multe cazuri, prietenii sunt duşmani intimi)
Ascultă muzică ritmată (folosită în terapii este melodia Zorba Grecul; şi vezi povestea lui George Zorbas, minerul interpretat magistral de regretatul Anthony Quinn în filmul cu acelaşi nume)
Dansează singur/ă sau cu cineva
Mergi într-un loc sfânt, întâlnirea cu Dumnezeu e plăcută.
Respectă-ţi orele de dormit şi de servit masa. Lipsa odihnei "ajută" la depresii. Stomacul nu trebuie să fie gol niciodată. Mânâncă orice îţi place. Nu urma cure sau să asculţi de nutriţionişti, sunt nişte şarlatani care baga în ei exact ce sfătuie pe alţii să nu consume. Mămâncă ce îţi place, dar cu măsură, nu fii lacom.
Joacă-te cu fructele. Creează! Banane, mere, portocale, kiwi, căpşuni... Fă chipuri de oameni, forme, orice. Îţi va bucura ochii.
Fii bucătar sau bucătăreasă! Găteşte mâncarea preferată şi aranjeaz-o frumos în farfurie, cu ornamente din culori vii. Cei care vor servi te vor felicita. Asta îţi va întări moralul şi încrederea în sine
ARATĂ TUTUROR CĂ EŞTI CEA MAI OPTIMISTĂ PERSOANĂ
Problemele au un rost în viaţa noastră, morţile celor dragi au un rost în viaţa noastră. Toate reprezintă nişte lecţii de viaţă din care avem multe de învăţat. Dacă chiulim, rămânem corigenţi, iar corigenţele se dau greu în faţa comisiei divine.
Dacă respecţi reţeta oferită de mine, înseamnă că depresia e doar de domeniul trecutului şi psihologii şi psihiatrii vor trece la privitul de cai verzi pe pereţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu