Nici bine nu a murit marele regizor Sergiu Nicolaescu, că televiziunile s-au gândit să facă ediţii speciale şi să scoată de la arhivă cele mai bune momente sau emisiuni. Aşa e mereu! Cum moare unu, cum se dedică mult timp din emisiuni pentru asta. Cel mai aiurea mi se pare că Antena 3 i-a dedicat o zi întreagă şi i-a invitat pe unii care nu ai nicio treabă cu regretatul geniu. Antena 1 a scos emisiunea Geniali de la arhivă. Întreg Observatorul + cel Special s-au transformat în ediţii speciale. Televiziunea a constinuat programul cu filmul Pistruiatul (episoade lipite). Pro Tv a dat filmul Un comisar acuză, iar celălalt post din trust, Pro Cinema a programat, de la ora 22:00,colosalul film DACII. TVR a programat filmul Mircea.
De ce atâta "mişcare de trupe", mai ales din partea Antenei 3 (televiziunea lui Voiculescu, preşedinte de omoare al PC - parte din USL, regizorul fiind membru PSD) şi a altor televiziuni, când a avut atâtea premiere, un cimematograf care îi poartă numele, filme care meritau mai mult de un Oscar şi nimeni nu a făcut un "Breaking News"? Acum ne modificăm programul şi repede putem da filme şi emisiuni din arhivă cu el.
Întrebarea este: de ce trebuie să moară o personalitate pentru a face ediţii speciale? Mi se pare o ipocrizie care are ca scop atragerea audienţei. M-a apucat şi scârba de ipocrizia lor. Şi cum nu eram destul de acrit de "compasiunea" jurnaliştilor, mai apare şi tovarăşul CTP cu nişte comentarii de ar trebui să se spele cu spirt pe suflet, nu cum scrie pe pagina sa de Facebook: "Ultimul film al domnului Nicolaescu văzut de subsemnatul a fost „Poker”, după care am simţit nevoia să mă spăl cu spirt pe ochi". Într-adevăr, Poker a fos Po(r)ker(ie), dar filmele dinainte de 2000 au fost capodopere.
Îi mulţumim lui Sergiu Nicolaescu pentru averea pe care ne-a lăsat.o!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
România, în STARE DE RAHAT!
Trecu pe lângă mine un nene, care vorbea la telefon, spunându-i interlocutorului următoarele: „Am reuşit ieri să iau cu 7 lei”. Era vorba de...
-
Anda Călugăreanu îl întreba pe Octavian Cotescu cum se numește pomul care face ciori. Acesta îi raspunde că nu există și că ciorile vin în v...
-
Sa va spun o intamplare de-a mea. Domnul Diaconescu a facut un mic anunt spre sfarsitul emisiunii "Dan Diaconescu Direct" - Epis...
-
SPECIAL Acum câteva zile am vizionat filmul "Baltagul" şi am revăzut-o pe actriţa Margarita Lozano. Poate că dacă nu v...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu