Iubirea este unul dintre cele mai puternice şi frumoase sentimente care a putut uni oamenii. Iubirea trebuia şi ea sărbătorită, iar îndrăgostiţii nu au stat mult să se gândească şi au început să creadă în zeii care simbolizau sentimentul (Cupidon în mitologia romană sau Eros în mitologia greacă) şi au ales zile în care să-i sărbătorească pe aceştia. Nici românii nu au fost mai prejos şi au început să creadă într-un zeu al iubirii: Dragobete. (George PIŢULESCU)Dragobete, zeul iubirii
Dragobete Iovan, numit de români „zeul iubirii”, este sărbătorit pe 24 februarie. Într-un document redactat de filologul Bogdan Petriceicu Hasdeu se precizează că data sărbătoririi Dragobetelui era 1 martie. La început a fost „Rogobete”, apoi „Bragobete” şi „Bragovete”, dar oltenii, mereu isteţi, l-au denumit Dragobete. Numele său este de origine slavă şi este format din „drag” şi „bete”, cel din urmă fiind un termen oltenesc pentru „mulţime”.
Legendele fiului Babei Dochia
Se spune că este fiul Babei Dochia, cea cu nouă cojoace, care ar fi fiica lui Decebal. Personajul din mitologia populară este un tânăr patron al dragostei. Dragobete era un fecior frumos şi înalt, fiind încarnarea unui înger în trup de om. O altă legendă spune că Dragobete se numea, de fapt, Dragomir şi era ciobanul Babei Dochia, care avea grijă de oile acesteia.
Tradiţii şi ritualuri de împerechere
Despre tradiţiile din zona noastră ne-a povestit Claudia Balaş, etnograf la Muzeului Judeţean Olt. Sărbătoarea în judeţul Olt scoate la iveală un ritual de înfrăţire şi de legământ. Fetele oltence obişnuiau să arunce grâne pe acoperişul casei şi să hrănească păsările cerului, numite şi păsările iubirii. Fecioarele legau prietenii pe viaţă cu alte fete din sat, această legătură numindu-se „însurăţire”, iar băieţii se înfrăţeau. Legământul era unul pe viaţă şi dacă murea unul dintre ei, la mormântul celui plecat cereau dezlegarea pentru a se putea înfrăţi cu altcineva. Tinerii satului obişnuiau să urce pe un deal unde exista şi o pădure, culegeau ramuri sau flori înmugurite pe care le puneau fetelor la ureche şi se strângeau în grupe de vârste, de la cei mai tineri la cei mai bătrâni chiar. Florile erau cadourile pe care fetele le acceptau doar de la băieţii pe care îi plăceau şi îi doreau ca iubiţi. Părinţii tinerilor, dar şi sătenii se uitau cu cine coborau fetele din pădure, iar acest lucru însemna că deja s-a format cuplul. După asta, începeau discuţiile între părinţii tinerilor, care erau sau nu de acord cu logodna fiilor lor. În ziua de Dragobete nu era voi să se sacrifice nicio pasăre, pentru că era semn rău. Fetele care erau singure de Dragobete obişnuiau să stea la poartă, să vadă un bărbat trecând şi să vorbească cu el sau să dea mâna cu acesta. Se spunea că cine este singur de Dragobete va fi singur tot anul. Sărbătoarea nu era numai pentru tineri, ci şi pentru cei deja căsătoriţi, care-şi reînnoiau legământul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu