Ziarul de Olt ► File de poveste. Slatina, oraşul care se oglindeşte în Olt

Municipiul Slatina, capitala judeţului Olt, un aşezământ încărcat de istorie şi un oraş în plin zbor al dezvoltării, este un muzeu în aer liber, lăudându-se cu unul dintre puţinele centre vechi din ţară în care se află clădiri-monument. Pentru a intra în lumea minunată a Slatinei de altădată, trebuie să păşim în templul culturii olteneşti şi să cunoaştem rădăcinile istoriei oraşului, dar şi a universului judeţului Olt. Poftiţi în judeţul Olt! Poftiţi în Slatina! (George PIŢULESCU)

Scurt istoric
Denumirea de Slatina are origini slave, formându-se din cuvintele „slam”, ceea ce înseamnă sărat şi „tina” – pământ. Slatina, pământ sărat, datorat faptului că Oltul „spală” pământul vestic al urbei cu apa sa sărată. O altă variantă este aceea că Slatina era încadrată între coline, ca şi cum ar fi fost o strachină şi de aici „Strachina”. Însă prima variantă este plauzibilă, deoarece denumirea de Slatina este purtată cu mult înainte de localităţi şi locuri importante, mai ales în ţările vorbitoare de limbi slave: Ucraina, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Slovenia, Slovacia, Cehia şi chiar în ţara Führerului. Descoperirile arheologice arată că Slatina exista încă din perioada neolitică (aprox. 5500-4700 îHr), iar celebra atestare documentară a pornit de la hrisovul prin care domnitorul Vladislav I Vlaicu i-a făcut pe braşoveni prietenii noştri, scutindu-i de taxa de vamă, ceea ce înseamnă că la 20 ianuarie 1368 Slatina era punct de vamă. De-a lungul timpului, Slatina a fost: punct vamal, târg, oraş de scaun, comună urbană şi municipiu. Slatina a fost mereu într-o continuă dezvoltare.

Boierii Slatinei, filantropi de clasă
Unul dintre boierii Slatinei, şi poate cel mai cunoscut, este Sârbu Mazâlu, cunoscut ca Ionaşcu Cupeţu, un negustor foarte bogat. Acesta nu a plecat cu banii în mormânt, ci i-a lăsat Slatinei după moartea sa din 1797. Prin dorinţa sa a lăsat Slatinei bani, moşii, un spital, o şcoală, o biserică şi cişmele. Veţi fi şocaţi, dar Slatina avut cel mai bun spital din ţară, având oameni calificaţi, care asigurau performanţa şi a avut cea mai bună aparatură de la acea vreme. Şi în plus, doctorul Gheorghe Chiţulescu, chirurg al Spitalului Slatina, a făcut prima operaţie pe creier, fiind o premieră în medicină la acea vreme. Şcoala de băieţi, în care au funcţionat mai multe instituţii, printre care şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi, în prezent, Casa Corpului Didactic, este şi astăzi la fel de impunătoare şi bine conservată. În curtea acestei clădiri a funcţionat mai mulţi ani, începând din 1960, Şcoala de Muzică Slatina, şcoală unde se studiau doar instrumente, iar printre primii profesori care au predat se numără: Angelescu Constantin, Corilă Ileana-Biju, Marin Piţulescu şi Raina Podea. Instituţia s-a mutat cu sediul în ceea ce este astăzi Colegiul „Nicolae Titulescu”. Catedrala Ionaşcu sau Catedrala „Sfântul Gheorghe” de astăzi este una dintre cele mai frumoase şi vechi biserici ale Slatinei. Dar nu cea mai veche. Prima biserică din Slatina, care figurează în documente este biserica „Sfânta Treime”. Ionaşcu îşi avea casa de-a dreapta bisericii, spre fosta Bancă Agricolă. Putem numi Catedrala, neoficial, drept cel mai mare sens giratoriu din Slatina.
Un alt boier era Constantin Fântâneanu. Şi acesta provenea dintr-o familie de filantropi. Casa acestuia se află în vecinătatea Muzeului Judeţean Olt şi a fostei clădiri a Băncii Naţionale a României, clădire care şi aceasta se află în „putrefacţie”. Constantin Fântăneanu a lăsat „cu limbă de moarte” ca edificiul să fie azil pentru femeile sărace din Slatina, iar din banii de pe chirie să fie măritate două fete sărmane pe an.
Încheiem lista boierilor slătineni, pentru că este prea lungă şi ne-ar trebui zeci de pagini despre toţi, cu familia Deleanu. Casa Deleanu o putem admira şi astăzi. Este fostul Muzeu de Etnografie Olt, care a fost retrocedat de descendenţii familiei ce au vândut proprietatea unui afacerist care cere un preţ de trei ori mai mare decât valoarea cunoscutului conac. Primul Deleanu care figurează în documente este Drăguşin Deleanu, paharnic şi rudă cu Matei. Familia purta numele moşiei Deleni, pe care o aveau în proprietate. În curtea Casei Deleanu găsim şi Observatorul Astronomic, făurit în anul 1972, care a fost construit de un „Dorel”, cupola acestuia nefiind pusă pe rulmenţi pentru a se roti când este nevoie, ci este fixă, ceea ce înseamnă că pasionaţii de astronomie se uitau doar într-un singur punct al boltei cereşti.

Vizita reginei
Regina Maria a venit de mai multe ori, dar cea mai importantă vizită a fost cea realizată pe 31 mai 1925, când aceasta şi mama Ecaterinei Teodoroiu au participat la dezvelirea monumentului de la Stadionul „1 mai”, care pe acea vreme nu exista. Regina a rămas mereu o prietenă a urbei Slatina, fiind unul dintre oraşele pe care le adora.

Clădirile... tinere
Dacă Palatul Comunal, primăria de atunci şi de azi şi Palatul Administrativ, în care au funcţionat de la Consiliu Judeţean la Inspectorat Şcolar, actualul Muzeu Judeţean din iulie 1997 prin Hotărâre de Guvern, au fost printre primele clădiri ale vechii Slatine, clădirile noii urbe încep cu „Judeţeana de partid”, în care îşi are astăzi sediul Consiliul Judeţean, iar clădirea prefecturii fiind construită după anii '90. Spitalul Judeţean Olt a fost construit prin anii '70, urmat de construirea Gării Slatina, a Casei de Cultură a Sindicatelor şi a Magazinului Universal Oltul, iar în anii '80 a fost construită şi Casa de Cultură a Tineretului.

Dealul Grădişte priveşte Strehareţiul
„Muntele” Grădişte a fost mereu în centrul atenţiei, chiar dacă pe el nu s-a construit niciodată nimic... în trecut. Numele, care este de origine slavă (gradište), înseamnă cetate. Dealul a fost folosit în timpul Războiului de Independenţă, când August Gorjan, comandantul Regimentului 3 Dorobanţi a făcut câteva manevre militare şi pregătire cu regimentul. În Al Doilea Război Mondial , germanii au poposit pe deal. Pe Grădişte, vulturii patriei de la Slatina zăreau marile tablouri cu soţii Ceauşescu, care au fost arse de tovarăşii cetăţeni ai noii ţări libere. Spre vremurile noastre s-a construit şi Castelul de Apă, iar Casa Căsătoriilor, mai mult „Casa Consilierilor Locali”, a fost construită după anul 2005. De pe Grădişte se poate zări şi zona Strehareţiului. O zonă ce cuprinde: stradă, cimitir, schit, liceu şi pădure. Proprietara terenurilor era o „mătuşă Tamara”, cu prenumele de Mariţa şi diminutivat Reţa. Cuvântul de origine slavă „streha” însemnând mătuşă - Mătuşa Riţa.

Oltul, judeţul mult stimatului şi iubitului Nicolae Ceauşescu
Denumirea de Olt îşi are rădăcinile încă de pe vremea dacilor, când purta numele de Alutus. Atestarea documentară are loc pe data de 26 aprilie 1500, când Radu cel Mare era domnitor al Ţării Româneşti. Caracal, cu atestare documentară la 17 noiembrie 1538, a fost capitală a Romanaţiului (toponimul este compus din numele lui Roman, un cneaz, plus sufixul slav „aţi”), şi a „împrumutat” numele de la împăratul roman Caracalla. O altă variantă mai este şi „Kara Kale”, denumire turcă ce se traduce „Cetatea Neagră”. Oraşul a devenit municipiu în anul 1994. Judeţul (din latinescul „judex”, care se traduce „a spune drept”) Olt a dat, pe lângă domnitori, parlamentari, miniştri, premieri, şi primul preşedinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu. Dictatorul a avut o pasiune pentru judeţul Olt. Originar din satul Scorniceşti, ridicat la rangul de oraş în anul morţii sale. Ceauşescu a răsfăţat judeţul care avea cele mai bune diguri de pe Olt, cele mai bune şcoli, cele mai bune instituţii, cele mai bune fabrici şi uzine. Tovarăşul a ridicat judeţul la superlativ în toate domeniile. Ultima vizită a cuplului Ceauşescu în Scorniceşti a avut loc cu ceva timp înainte ca aceştia să fie omorâţi pentru a elibera românii de sub dictatură spre semi-republica România, cea fără identitate. În prezent, oraşul în care se făcea bere, se creşteau pui, se făceau haine şi în care exista un stadion destul de mare pentru o urbe atât de mică, tinde să se întoarcă la rădăcini – să redevină satul Scorniceşti.

Cu bune, cu un căminar pe nume Mihai Darvari, care şi-a cheltuit toată averea pentru a publica la Paris revista „La Roumanie”, revistă de propagandă în care se făcea lobby pentru evenimentul care avea să se întâmple la 1 decembrie 1918, sau cu rele, cu criminalul caracalean în serie Ion Rîmaru, judeţul Olt este un tărâm al culturii, monumentelor şi personalităţilor.