Iisus Hristos versus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Atât Iisus Hristos, cât şi Dan-Ilie Ciobotea au fost aleşi, printre mulţi alţii, să fie misionari, să le ofere oamenilor Cuvântul Domnului şi să îi atragă spre cele sfinte. Iisus a fost un om umil, dispus mereu să se sacrifice pentru cei din jur, Patriarhul Daniel, al şaselea patriarh, este şi el un om umil, având o mare grijă de Biserica Ortodoxă Română. (George PIŢULESCU)

Despre biografia lui Iisus puteţi citi în articolul „Sfânta sărbătoare a Paştelui – Incursiune în Taina Învierii Mântuitorului”, din acest număr. Despre Dan-Ilie Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (nu Patriarhul României, cum se mai spune prin mass-media) vă putem spune că s-a născut la 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş şi este al şaselea patriarh al acestei instituţii religioase după Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu. A fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007, iar în ultima zi a lunii septembrie a fost înscăunat. Încă din anii tinereţii, Patriarhul Daniel s-a dedicat învăţăturii, absolvind un institut teologic şi cursuri de doctorat. S-a îngrijit şi de tinerii care vor să îmbrace straie preoţeşti şi a fondat numeroase instituţii de învăţământ religios, cum ar fi: institute, seminarii, o facultate, dar şi unele instituţii sociale.

Nu mai este nici un secret că Biserica Ortodoxă Română s-a îndepărtat puţin de scopul iniţial şi s-a transformat mai mult într-o corporaţie profitabilă. Cea mai profitabilă… şi pe vreme de restrişte. În România, la fiecare şcoală construită se ridică patru biserici. Se pare că tot ce contează e să susţinem „şcoala sfântă”, iar pe cea lumească, a mirenilor, să o închidem şi să o abandonăm. Fiecare îşi are importanţa sa, dar trebuie într-un mod egal, aşa cum zisa Omul. Nu ştim cum erau cei trei patriarhi ai Epocii Patriarhale, Avraam, Isaac şi Iacob, dar în cei contemporani simţim vedem, de departe, o schimbare, o creare a unei lumi proprii, a unui propriu stat. Averea BOR este ţinută la secret, ca documentele din Arhivele Vaticanului, iar banii vin din toate părţile: vânzări de obiecte religioase, acatiste, ceremoniale religioase: botezuri, nunţi, înmormântări, de la stat şi de pe unde se mai poate.

De la lume adunate, nişte comparaţii umile între doi misionari diferiţi, dar cu acelaşi scop:

- Iisus Hristos era sărac, Patriarhul Daniel conduce cea mai profitabilă instituţie din România.
- Iisus Hristos mergea călare pe un măgar, Patriarhul Daniel are maşini de firmă cu şofer la scară.
- Iisus Hristos nu concepea iubirea între persoane de acelaşi sex, dar sub conducerea Patriarhului Daniel scandalurile de acest fel au fost muşamalizate.
- Iisus Hristos a fost scuipat şi lovit cu pietre, Patriarhul Daniel este ovaţionat, iar actele de violenţă asupra sa sunt aspru pedepsite.
- Iisus Hristos a purtat o coroană de spini, Patriarhul Daniel poartă o mitră cu elemente care costă foarte mult.
- Iisus Hristos locuia într-o casă umilă, Patriarhul Daniel locuieşte într-o reşedinţă patriarhală, cu toate utilităţile la dispoziţie.
- Iisus Hristos spăla picioarele oamenilor bolnavi şi apostolilor, Patriarhul Daniel face asta în prezenţa presei. Baia i se pregăteşte de către umilii servitori.
- Iisus Hristos făcea minuni, Patriarhul Daniel nu are nici o putere divină.
- Iisus Hristos se sprijinea într-un toiag, Patriarhul Daniel se sprijină într-un baston patriarhal cu cap din metal preţios.
Iar lista poate continua, dar asta înseamnă să ajungem la Paştele Cailor…

O glumă sună cam aşa: „Mersul la biserică nu te face credincios, aşa cum statul în garaj nu te face maşină”. Adevăraţii credincioşi sunt cei care îşi formează propria biserică în ei înşişi, pentru că biserică nu înseamnă neapărat acea construcţie, şi o poartă chiar şi în metaforicul deşert al celor 40 de zile, pe care îl întâlnim într-un episod din viaţa lui Iisus. Restul… este doar business.