Miercuri, 3 aprilie a.c., în impresionantul amfiteatrul al C.N. „Radu Greceanu”, a avut loc, al cincilea an consecutiv, simpozionul naţional: „Strategii moderne, calitate, perfecţionare, formare continuă”. (George PIŢULESCU)
La acest eveniment au participat cadre didactice, metodişti. Directorul CCD Olt, lect. univ. dr. Victor Tiţa, a vorbit şi despre beneficiul pe care îl aduce cu sine regionalizarea: „Vreau să amintesc că regiunea Sud-Vest Oltenia şi colaborarea cu celelalte case ale corpului didactic este din ce în ce mai strânsă, tocmai în acest context al regionalizării”. La prezidiu au mai stat şi Carolina Guraliuc, profesor metodist, Mariana Dogaru, şef departament ARACIP, viceprimarul Cristian Bircea, inspectorul şcolar general Felicia Man, reprezentantul Ministerului Educaţiei, prof. univ. dr. Nicolae Cristea, care a oferit cărţi unor foşti colegi de facultate, şi profesorul universitar dr. Ion Bozgă.
„Eu sunt acasă, în casa noastră, care se numeşte şcoala judeţului Olt. (...) Mulţumesc tuturor celor care au răspuns invitaţiei noastre la această acţiune. Lumea şcolii în judeţul Olt se mişcă, se transformă, încearcă să genereze calitatea”, a spus Felicia Man în alocuţiunea sa.
ZdO 416
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
România, în STARE DE RAHAT!
Trecu pe lângă mine un nene, care vorbea la telefon, spunându-i interlocutorului următoarele: „Am reuşit ieri să iau cu 7 lei”. Era vorba de...
-
Reclama asta îmi aminteşte de primul an de gimnaziu. Întrebarea isterică, dar şi puţin retorica "comentezi?!?" era des folosită at...
-
Anda Călugăreanu îl întreba pe Octavian Cotescu cum se numește pomul care face ciori. Acesta îi raspunde că nu există și că ciorile vin în v...
-
La ce se gândesc unii. S-a terminat cu chitariştii cu unghii mari sau cu cei care au răni la degete. Acum au apărut chitările MISA (nu ale c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu