Şerbăneşti, pagini de monografie

„A vorbi despre locurile natale, a încerca să le stabileşti aportul la istorie este extraordinar de important pentru definirea propriei identităţi. Omul trebuie să ştie de unde vine, pentru a-şi înţelege mai bine prezentul şi a-şi putea construi viitorul”, este un adevăr aşa cum spune şi autorul Dumitru Ilie, absolvent al Facultăţii de Istorie, originar din satul Şerbăneşti de Sus, comuna Şerbăneşti, născut la 12 mai 1938. A fost de-a lungul vieţii rmonografia_serbanestiedactor la mai multe publicaţii, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt şi consilier parlamentar şi alte funcţii importante, dând dovadă de o bogată experienţă profesională. (George PIŢULESCU)

Cartea este o monografie a comunei Şerbăneşti, structurată pe 16 capitole, mai întâi o „intenţie ce a existat mai demult, după care timpul a avut răbdare şi şi-a permis să materializeze acest lucru şi pentru memoria celor cunoscuţi şi care nu mai sunt, pentru locurile natale, cât şi pentru cei care vor veni”. La prima vedere, Şerbăneştiul poate fi „un colţ uitat de lume”, dar şi aici viaţa şi-a trăit cu intensitate cursul şi oamenii au fost făuritori de istorie. Tot autorul mai consemnează că: „Omul este cel care luminează şi dă dimensiune lucrurilor din jur”.

Autorul mai consemnează: „Cei dintâi la care m-am gândit atunci când am pornit la drum în realizarea monografiei au fost părinţii mei, locuitori ai comunei, ţărani români, care mi-au transmis o educaţie ce avea la bază experienţa unor generaţii întregi. (...) Lor, părinţilor mei, le datorez tot ce am realizat în viaţă şi le dedic această monografie”.

La început, în capitolul I, sunt prezentate coordonatele geografice ale comunei Şerbăneşti. Este situată în partea de est a judeţului Olt, pe paralela de 440 latitudine nordică şi pe meridianul 24042''. Are o suprafaţă de 4101 hectare, se află în Câmpia Boianului şi se învecinează cu comunele: Movileni, Icoana – sat Floru, Crâmpoia, Tufeni, Schitu Greci, Vâlcele. Este formată din satele Şerbăneşti de Jos, Şerbăneşti de Sus, Strugurelu şi este străbătută de pârâul Dorofei. Apoi se discută de solurile comunei, cu soluri brune de pădure, zone de câmpie – bune pentru agricultură în care oamenii harnici, şerbănăştenii cultivau şi cultivă în prezent: cereale, plante furajere etc. şi pe lângă acestea şi pomi fructiferi, viţă-de-vie şi altele. Şi animalele existente în această zonă îşi spun cuvântul: iepurele, hârciogul, dihorul etc., iar ca păsări aminteşte: vrabia, cioara, ciocrlia etc. În afară de câmpia cu terenuri arabile există şi dealuri bune pentru agricultură. Aminteşte de dealurile: Brăneşti, Cojocaru etc. Documentele din secolul XIX amintesc în localitate mai multe lacuri: Lacul Momiceni, Lacul lui Ciurea, Lacul cu plopi etc. Clima este temperat continentală, cu valori de temperaturi de 10-11 0 C, mai ridicate în lunile iulie şi august şi precipitaţii mai multe în luna mai. Comuna Şerbăneşti este atinsă şi de vânturi ca: Austrul, un vânt uscat şi cald pe timpul verii, ce produce uscăciune şi secetă, denumit popular: „Traista goală” şi mai este şi Crivăţul, un vânt puternic ce bate mai ales iarna cu viteze mari.

Capitolul II, numit „Istoricul localităţii Şerbăneşti”, în care autorul consideră că localitatea este una dintre cele mai vechi aşezări din Câmpia Boianului, din care nu există date despre aşezările umane din perioada preistoriei, perioada dacică şi daco-romană. Prima atestare documentară a localităţii datează din timpul domnitorului Neagoe Basarab – 1512-1521, „care printr-un hrisov domnitorul închină satul mănăstirii Cutlumuz, de la Muntele Athos”. Sunt amintite nume mari din istorie legate de comuna Şerbăneşti: Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu etc. Apoi apare şi o listă cu numele foştilor primari. Autorul aminteşte şi de existenţa colectivizării, anul 1958, când la nivelul comunei erau cooperativizate: 71% terenuri arabile şi 86% familii, iar restul terenurilor neintrate de ţărani în întovărăşire au rămas a fi lucrate individual. Mult mai târziu au urmat retrocedări ale pământurilor, conform Legii 18/1990 cu înmânare de titluri de proprietate. Urmează apoi o anexă cu numele eroilor căzuţi în luptele purtate pentru realizarea idealurilor naţionale.

Capitolul III, intitulat „Plasa Şerbăneşti” se referă la organizarea administrativă a comunei Şerbăneşti ce cuprindea din anul 1824 comunele: Alimăneşti, Gostavăţu, Stoicăneşti etc.

Capitolul IV, intitulat „Viaţa religioasă în comuna Şerbăneşti”, în care există atestări ale ortodoxismului din sec. XVII-XVIII, când a apărut prima biserică în sat, construită de vornicul Creţulescu. Vorbeşte şi despre preoţii care au făcut cinste comunei din timpurile cele mai vechi şi până în prezent.

Capitolul V, „Învăţământul în localitatea Şerbăneşti”, la care după părerea autorului, începuturile învăţământului în comuna lui de baştină datează din prima jumătate a sec. XIX, care un anume Scarlat Popescu înfiinţează prima şcoală.
Capitolul VI: „Sănătatea”. În 1951, a fost înfiinţat Dispensarul medical din comună, care funcţiona cu un medic şi un agent medical.

Capitolul VII: „Cultura”. În 1938, în localul şcolii Şerbăneşti de Sus ia fiinţă Căminul Cultural „Renaşterea”. Tot acolo urma să funcţioneze şi o bibliotecă comunală cu un volum de 1365 de cărţi. În perioada interbelică au activat şi formaţii artistice de căluşari, exista şi un cinematograf sătesc. Formaţiile artistice au participat la diferite concursuri judeţene şi naţionale, ex: Festivalul „Căluşul Românesc”, mai întâi la Slatina şi apoi la Caracal. A funcţionat şi un cor al cadrelor didactice. A fost dezvelit şi bustul lui Dumitru Caracostea – descendent al comunei.
Capitolul VIII - „Agricultura”. Poziţia geografică a comunei existente în Câmpia Boianului a dat roade mari ţăranilor comunei. Viticultura, de asemenea, este o ocupaţie destul de veche a sătenilor şerbăneşteni. Aminteşte şi de: pomicultură, grădinărit, creşterea viermilor de mătase, apicultură, pescuit, creşterea animalelor etc.

Capitolul IX – „Meşteşuguri”. Acestea erau ocupaţii foarte importante în această comună: prelucrarea fierului, prelucrarea lemnului, cojocăritul, torsul şi ţesutul.
Capitolul X – „Gospădăria ţărănească”. Autorul Dumitru Ilie menţionează că gospodăria în această comună este de tip agricol şi reflectă ocupaţia de bază a locuitorilor. Cu timpul arhitectura îşi spune cuvântul.

Capitolul XI – „Portul popular”, capitol în care autorul prezintă şi ilustrativ frumuseţea costumului popular bărbătesc şi costumului popular de damă. Aceste imagini excelează prin frumuseţea şi naturaleţea culorilor vii.

Capitolul XII – „Bâlciurile din Şerbăneşti” erau distracţii atrăgătoare, frumoase, organizate mai ales primăvara, odată cu reînvierea naturii, în care sătenii veneau cu plăcere şi se simţeau foarte bine.

Capitolul XIII – „Obiceiuri legate de viaţa de familie”. Se aminteşte de: obiceiuri de naştere, obiceiuri de nuntă, obiceiuri de înmormântare.

Capitolul XIV – „Obiceiuri de peste ani”, în care vorbeşte despre obiceiuri tradiţionale specifice zonei respective şi chiar sunt obiceiuri bine gândite pentru fiecare anotimp: de iarnă – de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează etc.; de primăvară: de Paşte; de vară: Rusaliile etc.

Capitolul XV – „Folclorul”. Creaţiile folclorice ale comunei sunt destul de bogate şi cu o vechime mare, astfel că aminteşte: cântece vechi, balade, şezători, hore, ca apoi să încheie cu formaţia de căluşari. În plenitudinea frumuseţii versurilor sunt prezentate în paginile următoare câteva cântece, proverbe, zicători, credinţe şi superstiţii etc.

Capitolul XI – „Personalităţi”. În acest ultim capitol se aminteşte de viaţa şi activitatea mai multor oameni legaţi de numele acestei comune: Dumitru Caracostea, Dumitru Popovici (autor a mai multor scrieri), Matei Vlad (cu o bogată activitate publicistică), Octavian Nicolae (autor de studii şi dicţionare ale limbii germane) etc.
Monografia se încheie cu frumoase imagini ale construcţiilor importante ale comunei care te îmbie să treci măcar o singură dată prin această comună.

ZdO 416